Filmul lui Frears are o problema esentiala de ritm, care este atat de linear incat impiedica trairile pasionale implicate de subiect. Imaginea, decorurile si costumele superbe salveaza mult din film. Michelle Pfeiffer este destul de credibila in rolul damei de companie care refuza trecerea timpului prin clasicul gerovital mai tanar pe care il vampirizeaza. Nu m-a convins Kathy Bates, care in general imi place foarte mult, mi-a amintit de Maia prin jocul deseori exagerat, desi personajul era si-asa suficient de ingrosat. In schimb, Rupert Friend are exact ce-i lipseste lui Orlando Bloom, ceva nebunie in privire si nuante in interpretare. Pacat de scena despartirii ratata prin absenta unui climax, al unei emotii si al unei dispute care a sunat fals. Per total, de duminica, de vazut in diagonala pentru un baiat frumos.

Piesa de la Green, dupa monoloage de Bogosian, cu Radu Iacoban si Tudor Aaron Istodor e o adevarata placere. Un spectacol dur, taios si amuzant, facut cu daruire de doi tineri care respira viata, carora le sclipesc ochii jucand, care te transporta si iti confirma faptul ca se poate, ca teatrul e magie, fara sfortari, fara umplutura, ca se poate juca din carne cu totul, fara artificii si fara scuze. Si care te lasa dupa cu impresia ca te-ai mai apropiat cu un pas de acel ceva, ca ai mai inteles o farama din intreg, din Sens. Talent si puritate actoriceasca. Mergeti sa-i vedeti.

O carte de care m-am indragostit. Ea m-a ales pe mine, asa cum mi se intampla, fara exceptie, in ultima vreme. Nial Griffiths, autor contemporan care traieste in Tara Galilor dezvolta aceeasi fascinatie cvasi-fatalista fata de Liverpool, pe care am mai vazut-o la Welsh (cu care a fost ades comparat). Ador acest val de scriitori britanici (desi impropriu spus, mai degraba scotieni, galezi), care vin intr-adevar cu ceva nou in literatura, inovatori ai limbajului si stilului care ti se imprima pe interior, care iti vorbesc direct in carne, scrijelind pe-a lor, lasa urme pe a ta. Kelly si Victor se intalnesc la un after dupa Revelionul mileniului si motto-ul cartii ar putea fi ca vor mai mult, vor sa simta mai mult. Prin deviantele lor, exprimate ata de simplu si firesc, am incercat sa-mi raspund propriilor intrebari. Am citit cartea pe nerasuflate. E un must al anilor in care traim. Da, suntem mai multi, trebuie doar sa ne gasim...

Nu am nevoie sa-mi scriu verile ca sa mi le amintesc, au culori, parfumuri, stari si crampeie de viata in ele. Asadar, 2009: iunie, luna minunata pe insula inca pustie, nunta, un nou inceput dar din pacate al meu, intoarceri vinovate la Laguna, piscina plina de nebuni frumosi, soarele de dimineata, Mona, Mircea si singurul cort pe plaja, toropeala celor putini pe saltele, melci scoici raci craci o zi intreaga de spalat pahare, rasarituri pastelate doar noi doi, Flory, inceputul nebuniei, Feel la rasarit, plimbare spre hotel, highlander, Placebo si drumul, decadere apasatoare, Alexlove, curatare, plaja, pranzuri la Dinamo, curatatorie, Billy, nopti la Madi, canaste duminica, caipirinha, dans, dans, dans, fashion, clipele pe care mi le-ai dat 17 ani, atat aveam amandoi in seara aia, furtuna ireala wish you were here, campul cu melci, freeshopul si heinekenul mic, noroi si bocanci, baie in marea furioasa, Paris, amintiri, shopping, ritmul vietii, Montmartre again and again, Marais, Nisa insorita, U2, epifanie, intoarcere, despartire bitter sweet, degringolada, marasm, gaunosenie printre carcase, reinviere, beri duminica la pranz la Ovidiu, tu, zambeste cu ochii, nu uita sa zambesti cu ochii, ziua mea, Adi my love, m-ai salvat a 3a oara, ziua lui, tristete, forta, linistire interioara, jumatatea lui august, sfarsitul lor si reinceputul meu, francezii, Bulgaria, terasa albastra noaptea, nopti la stuf din alte vremuri, mic dejunul la Bibi, hostelul de la camera 4, fanarea ta, boxerii, toamna minunata, el, noapte friguroasa, masini impotmolite, baie in piscina noaptea, sfarsit si reinceput, confesiune, stufstock, horace, teposu, gri, cenusiu,davai, davai, nebunie, rasarit ploios, patura, nu pot nu pot vorbi despre asta, drumul inapoi, cate sfarsituri ca sa pot reincepe cu adevarat...tot.

Pentru intrebari de genul « Ce crezi ca o sa creada despre mine ? », trecand de aspectul formularii eufemiste care e cel putin mediocru, si care subintelege un patetic crezicaosacreadacasintcurvaadicanedemnadeopovesteserioasacam-amlasatpreausorsipreale-amfacutpetoatedinprimaseara. Barbatii stiu prea bine ca noi sintem curve, fie ca ne place pula, fie ca nu ne place pula lor si atunci sintem curvele dracului. Iar daca fac parte din categoria te vreau virgina dar totusi invatata sau te vreau virgina ca sa nu te prinzi tu ce prost fut eu, si voi totusi ii vreti, atunci spalati-va pe cap cu ei ca ori n-au pula ori fantasmeaza numai despre mama. A lor, nu a mea.
Pentru momentele cand in loc sa faca bot il pun si au pretentia sa fii Mafalda la sfert de cheie daca le esti prietena si sa te arunci la picioarele lor intreband la nasfarsit « Ce ai ? Ce ai patit ? », cand stii si tu foarte bine ca sufera doar de nebagare in seama acuta. Da, dar mai intrebati-va si care e motivul lipsei de atentie : n-aveti nimic de spus, plictisiti lumea cu aia doi neuroni care se chinuie sa afle de ce el nu e asa cum v-ati dori sau de ce universul nu se invarte in jurul persoanei voastre, cine s-ar invarti in jurul vidului,ha ?

Pentru cruzimea cu care pot stinge sclipirea din ochii unui om viu, atunci cand sint incapabile sa se lupte cu arme egale si reduc viata la un set de conventii, anticamera spre moarte.

Ma simt usor labila, in sensul ca in pofida necazurilor si a faptului ca imi e frica de telefon cand suna, cumva reusesc sa rad, sa ma distrez ca si cum relele nu exista, sa am sentimentul idiot ca orice s-ar intampla, nu voi cadea, ca sint impacata si resemnata cu orice va sa vina si ca nu numai ca voi face fata dar ii voi putea ajuta si pe cei din jur.
Si ca sa-mi raspund singura la intrebarea care ma macina, nu cred ca sfarsitul vine asa, prosteste, ca sa ne prinda neterminati, cu misiunea neincheiata. Daca sintem neterminati inseamna ca ori nu am stiut sa ne ducem misiunea la capat si nu mai meritam amanare, ori misiunea era alta decat cea pe care o consideram noi.