Filmul lui Frears are o problema esentiala de ritm, care este atat de linear incat impiedica trairile pasionale implicate de subiect. Imaginea, decorurile si costumele superbe salveaza mult din film. Michelle Pfeiffer este destul de credibila in rolul damei de companie care refuza trecerea timpului prin clasicul gerovital mai tanar pe care il vampirizeaza. Nu m-a convins Kathy Bates, care in general imi place foarte mult, mi-a amintit de Maia prin jocul deseori exagerat, desi personajul era si-asa suficient de ingrosat. In schimb, Rupert Friend are exact ce-i lipseste lui Orlando Bloom, ceva nebunie in privire si nuante in interpretare. Pacat de scena despartirii ratata prin absenta unui climax, al unei emotii si al unei dispute care a sunat fals. Per total, de duminica, de vazut in diagonala pentru un baiat frumos.

My best friend's girl, o comedioara de la care nu asteptam nimic in afara de zambetul lui Kate Hudson, la care am ras cu lacrimi de ma multe ori, un Alec Baldwin care practica foarte frumos autderiziunea,excelent pentru detasare, il recomand cu caldura.

August Rush, o poveste frumoasa, cu actori frumosi, cu magia muzicii strecurata in fiecare cadru, de vazut daca starea se preteaza la zambet, un final romantat insa in ton cu accentele de basm, mi-a ramas in cap coloana sonora, dar am o slabiciune pentru Rhys-Meyers asa ca nu se pune.

Stranger than fiction, o satira dezaxata in care sunt distruse conventiile naratiunii, cu actori mari, Emma Thompson, Dustin Hoffman, Maggie Gyllenhaal si un Will Ferrell absolut delicios.

De mult nu m-am mai enervat atat de tare la un film usurel, cica for entertaining. Din categoria comedioara cu ceva pretentii psihologice despre care mai si citisem o cronica buna (asa-mi trebuie, cand o sa ma invat minte?) despre cum gandesc barbatii si de ce, cateva premize ok rezolvate odios de simplut si cliseistic. Corespondentul perfect al filmului Women, alta mare dezamagire. In afara de Scarlett Johansson care umple ecranul si fascineaza, necontand ce face sau spune, tot ce ar fi putut fi ok in acest film este teapa. Se merge pe ideea reabilitarii personajelor masculine, care pretind a fi diferite tipologii de barbati. In final, se contopesc toti in aceeasi categorie:laba trista. Ben Affleck m-a convins definitiv ca singurul rol in care nu e labagiu va ramane Surviving Christmas. Intre porcii grohaitori care se uita la fotbal si baiatul bun spaland vase si provocand diabet cu privirea lui lacrimogena, un singur gand m-a aparat de puseuri lesbiene: Hank Moody...

Stephen Daldry care a facut si excelentul Billy Elliot ii ofera o partitura frumoasa lui Kate Winslet, multipremiata pentru rolul paznicei SS precursoare a femeii cougar de astazi. Un film interesant, putin cam lung si nu foarte cutremurator, nu stiu exact ce ingredient ii lipseste, poate faptul ca Ralph Fiennes nu prea joaca (in ultima vreme, pare cam static in afara de rolul din In Bruges). Kate isi indeplineste insa misiunea cu talent, multe fatete interesante ale personajului sunt antamate si lasate in suspans, filmul basculeaza intre a se apleca doar asupra ei sau doar asupra baiatului pe care il marcheaza pe viata, motiv pentru care nici una dintre piste nu este complet finalizata.

Cu riscul de a fi in dezacord cu multi prieteni, mi-a placut mult filmul lui Danny Boyle, un film indian british, curat si inteligent. Imaginea Indiei prezentata in acest film mi-a reamintit de romanul lui Bruckner, Paria, care se apropie cu siguranta de ceea ce este aceasta tara cu adevarat, munti de mizerie si gunoaie umane, pe care doar dragostea si alte sentimente nobile le mai spala from time to time (cel putin in filme). Copiii din prima generatie sunt absolut superbi. Intregul cast este de calitate. Nu m-a deranjat absolut deloc ideea ca intrebarile din concurs isi gaseau un raspuns cronologic in viata lui Jamal, e o poveste frumoasa pe care am acceptat-o ca atare. Am ras cu pofta de cateva ori (momentul cu Taj Mahalul este extraordinar, umor british 100% vs nemti), iar finalul cu coregrafie este o tandra ironie la adresa Bollywoodului.

Regizat si interpretat de Clint Eastwood. Nu mi-a placut niciodata in mod deosebit personajul, pentru ca Eastwood e doar unul si acelasi in orice film. Filmul se lasa privit, este simpatic pe alocuri, insa per total un film slab, cliseistic, cu putina emotie, putina actiune, putin umor, totul e putin intr-un film care pare lung tocmai din acest motiv. Singura replica foarte buna este repetata la final, ceea ce, evident, o face mai putin buna.Masina e frumoasa, asta da, cu asta am ramas. De duminica daca plictiseala este mare.

Dupa comeback-ul esuat cu Revolver, Guy Ritchie si-a dat refresh si si-a amintit ca este british. Rocknrolla este o adevarata placere, un film cu gangsteri londonezi, cu valize, gunuri, droguri, cu dialogurile intelectualo-psihopate marca Ritchie. Coloana sonora foarte buna. Din cast, Tom Wilkinson, Gerard Butler si Mark Strong, urmeaza Toby Kebbell care va rupe continuarea cu privirea lui de maniac. O parodiere foarte reusita a lui Abramovici, urmarirea cu rusii la care am ras pana la lesin. Un film cu verva, alert, care revigoreaza.

Noul film regizat de Darren Aronofsky (care ne-a oferit excelentul Requiem for a dream) ni-l arata pe wrestler-ul Randy the Ram aflat la sfarsitul carierei, indurand consecintele unei vieti arse prin toti porii. Acesta este doar pretextul pentru a asculta confesiunea lui Mickey Rourke. In primele minute ale filmului m-au naucit mainile sale, muncite, batrane, trecute prin atatea. Expunerea lui este totala, suferinta reala si replicile furate din viata sa. Mickey ma doare, m-a durut in fiecare cadru, nimeni nu ar fi avut atat de multa greutate in acest rol. Jocul sau este atat de profund incat ajungi sa il confunzi pe Mickey cu Randy, se intalnesc si se completeaza. Broken. Asta este cuvantul. Intr-un interviu recent, Mickey spunea ca a trait prea multa singuratate si oprobiu public incat sa mai riste vreodata sa ajunga acolo si il cred. S-a apucat de box din acelasi motiv din care Randy nu se lasa de wrestling: singurul loc in care poate fi ranit e in afara ringului. Pentru Randy e prea tarziu, pentru Mickey se pare ca nu. Probabil si pentru ca simte ca seamana mai mult cu el acum, scapand de o frumusete pe care nu si-o suporta si ierta. Nu il regret pe tanarul Rourke, cel pe care l-am vazut timp de doua ore e un om scapat din infern care isi poate permite acum bunatatea.

In rest, am ramas fascinata de felul in care a fost prezentata lumea acestor luptatori, in culise, la pensie, in ring. Marisa Tomei a fost la fel de curajoasa ca Rourke, dezgolindu-se, frumoasa noaptea si trecuta ziua, cu sufletul inghetat, cu resturi de umanitate, un om cum poti gasi in orice bar de strip-tease din aceasta lume.

You're still here, Mickey!

Un film regizat de Sam Mendes dupa un roman de Richard Yates, cu reuniunea cuplului DiCaprio/Winslet in prim plan si in cam toate planurile. Un cuplu tanar care trece prin criza vietii asezate, impartiti intre "ceea ce se face", conventiile sociale, mitul familiei perfecte americane si visele pe care mai au inca timp sa le duca la capat. DiCaprio este bun, chiar foarte bun in rolul micului corporatist care isi uraste munca insa este prea lacom ca sa aiba curajul sa traiasca asa cum simte. Winslet joaca si ea cu credinta actrita ratata redusa la statutul de mama care inca mai spera in alt fel de viata. M-a impresionat Michael Shannon in rolul nebunului frumos, prea emancipat pentru anii 50 americani, vinovat fiind de gandire libera si lucida deci tratat cu electrosocuri, un personaj si actor interesant. Ce ii lipseste filmului? Un final demn de el, in loc de unul prea lung, previzibil, lalait, in care emotia pur si simplu nu reuseste sa iasa la suprafata.

Prin asta se deosebeste de ceea ce va ramane THE masterpiece pentru Mendes: American Beauty.

Filmul, bazat pe o nuvela de F.Scott Fitzgerald pe care o voi citi curand este unul dintre cele mai bune pelicule pe care le-am vazut in ultimii ani. (2008 a fost prolific) David Fincher regizeaza curat intr-un registru diferit, dar cu actorul preferat Brad Pitt. Brad face performanta in rolul copilului nascut batran care intinereste pe masura ce trec anii. Povestea in sine are mult farmec: "totul este efemer", la aceasta replica se poate rezuma o mare parte din mesajul filmului, care seamana pe alocuri cu Notebook, fiind insa un proiect mult mai ambitios si rafinat. Cate Blanchett, superba si diafana, Tilda Swinton sau focul din interiorul ghetarului. Dureaza peste 2 ore si jumatate si te rogi sa nu se termine. Un film greu de povestit care trebuie savurat cadru cu cadru.