Sper sa fie concertul anului: U2 la Nisa pe 15 iulie. O baie in mare dupa?!

De data asta nu-i ratez ca ultima oara cand mi-a fost lene sa plec din vama, mai ales ca vor canta piese din albumul nou, concertul e la Romexpo pe 21 iunie, biletele sunt deja puse in vanzare. Remember me special needs...

Am fost la concertul finlandezilor in Hard Rock Cafe si jur sa nu mai merg la concerte emo in veci, nu m-am mai enervat asa de mult timp. Fetitele isterice erau venite cu taticii care le supravegheau de la bar, ele cand nu urlau, fotografiau si filmau NON STOP, in consecinta nu au vazut concertul decat prin intermediul unui ecran, so, de ce dracu' au mai venit?

Baietii destul de profi, desi vocea s-a auzit cam jos pe toata durata concertului, au cantat fix o ora si jumatate, dintre piesele noi mi-a placut mult The Fight. Cam atat.

Vesti bune despre cum voi incepe vara, dupa The Killers si Franz Ferdinand, revine si Patrice, pe care il ratasem din motive de vama, care are un "real voice" incredibil, cine a fost, isi aminteste...

Am avut o presimtire, se pare. Nu-mi amintesc in viata mea sa fi mers la o mizerie mai mare. Nu am luat in calcul faptul ca concertul facea parte dintr-un program "Arta contra drog", in care este clar ca s-au investit bani muuuulti. Sper ca dl. Balaceanu Stolnici s-a simtit asa cum ii doresc eu pentru ca si-a asociat imaginea cu acest eveniment , ca si Printesa Brianna Caradja care ne-a anuntat ca vom sta in picioare tot spectacolul, o invit sa dea exemplul, insa desculta pe cioburi. Rusine! Din momentul asta, Damian Draghici nu mai exista pentru mine nici ca om, nici ca artist.
Conceptul spectacolului:
Periplul tiganilor inceput in India, continuat in vechea Mesopotamie, apoi in Franta, Romania si Spania. Peste 300 de artisti (dintre care 250 erau figurantii).
Ce s-a intamplat pe scena:
Spectacolul a inceput cu vreo 200 de figuranti imbracati in robe albe care au intrat in sala, inconjurand publicul si incantand o lalaiala, in timp ce pe scena au aparut Damian si trupa, dansatorii baieti nesincronizati total, fetele au dat putin din fuste, apoi figurantii au iesit (definitiv, dar semnificativ pentru buget), iar Damian si trupa lui s-au asezat la o masa festiva. Beau si mancau si isi bateau joc de noi ca stam sa ne uitam la o asemenea laba.
Decoruri: 4 panouri obosite pe care 6 oameni capsau-greu!- posterele aferente fiecarui moment artistic, executate in stilul tapetului comunist cu caluti fugind prin stepa. Chestia in sine dura peste 10 minute, era complicat, greseau, capsau stramb, etc. In timpul asta, in loc sa puna proiectia cu tara vizata (care cuprindea harta si imagini "reprezentative" ale natiunii in cauza, cum ar fi Albert Camus pentru Franta, de s-a zvarcolit ala aseara in mormant) si muzica pregatitoare de pe cd, ca sa nu te uiti la cat de varza sunt tehnicienii, vorbea Damian, de fapt nu, imi cer scuze, dadea din gura, ca n-a fost in stare sa scoata o fraza coerenta, gluma serii fiind : « Mesopotamia ? E un oras pe langa Tancabesti ». Apoi intrau « artistii » care asteptau in scena ca niste cretini sa sa dea proiectia si muzica, proiectie care oricum se dadea inca o data si in timpul prestatiei lor pe ecranul din spate. Dar dadea bine in bugetul propiectului: proiectie pe panza 10 000 euro, proiectie pe ecran inca 10 000, 4 panouri inca 10 000.
« Hartistii »: indienii erau luati de la metrou, de la cutia milei si platiti cu snitele din parizer. "Mesopotamienii" erau niste tigani autohtoni deghizati, francezii o trupa de bistrou suburban, spaniolii cu flamenco au fost singurii cat de cat, desi doamnele erau scoase de la naftalina! Nici o trupa nu ne-a fost prezentata, Damian HABAR N-AVEA cum ii cheama, ca doar venise de-acasa, sa manance ceva la Sala Palatului. Toate astea au durat 2 ore, din care o ora s-au montat decoruri, ca fusesera trecute la buget, trebuiau aratate: 10 postere 500 de milioane, 2 copaci odiosi si obositi (metafora a naturii pentru momentul romanesc) 4 000 euro, etc. In momentul in care Damian a anuntat ca se va proiecta un filmulet despre droguri si ca va canta dupa aceea, ne-am ridicat si am plecat, nu mai suport sa-l vad nici in poza. Nu arata nici macar a snur, ci a o prima repetitie generala cu decoruri.
Eu inteleg sa-ti iei bani, bani multi, pentru nimic, dar decenta cere macar o poleiala, a fost un spectacol facut pe genunchi, in bataie de joc. O sa mori pe limba ta, ba, manglitorule!
In contextul in care se vorbeste de lupta impotriva discriminarii si de campanie anti drog, scopuri inalte si alte alea, am plecat cu o singura concluzie: TIGANUL TOT TIGAN!

In deschidere, Zdob si zdup, la prima piesa nu i-a mers microfonul lui Roman aproape pana la final, public destul de putin si apatic. Ei, energici, profi, plini de viata, rusi (ca nu s-a schimbat si naravul cu cetatenia din fericire), s-au auzit bine si au facut show. Chitaristul gen papusica Chuckie foarte cool, trompetistul la fel, au dat tot ce s-a putut, s-a ridicat si sala (pe alocuri) la bisuri. La pauza am fumat in buda ca-n liceu.

Au intrat greii, care au cantat aproape 2 ore. Public in continuare apatic, aplauze discontinue, nu s-a creat ceva unitar pana la final. (Muie, Bucuresti!) Kusturica e regizor si pe scena, vede tot si in formatie si in public, ii pune in valoare, sta retras, intervine doar cu ideea salvatoare de energizare. Solistul in costum de liliac, o bomba umana care s-a suit peste tot prin sala, a luat oameni pe scena (si tot n-a primit ce ar fi meritat), a dansat, s-a tavalit. Moment demential: pe un arcus imens, de circa 2 metri, violonistul si Emir s-au intrecut in atingerea corzilor, jam session!!!2 bisuri onorabile si ceva discutii aprinse cu niste vaci din randu' 3 care m-au intrebat daca nu mi-e jena sa le blochez vederea, si le-am raspuns ca mi-e jena de Kusturica sa stau jos, nu de ele.Futu-va muma in gura de snobi obositi care ati invatat ca la concert se sta ca la CC.

Cum este Emir? Un munte de om, singurul capabil sa dreseze menajeria din filmele lui, care zambeste mult, care pleaca la furat cai in zori cu cutitul in dinti, care te topeste dintr-o singura privire, care nu-ti spune hai, iti face un semn din cap, care se lupta cu ursul cu mainile goale,rrrrrr.....

Concertul de aseara, care a durat aproape 3 ore, a fost un periplu prin toata discografia lui Cohen, care isi serba pe scena cei 74 de ani, care nu se vad la un om cu o aura foarte speciala, un artist generos, impacat cu trecerea timpului pe care o trateaza cu umor. Luminile reci care se schimbau la fiecare piesa duceau cu gandul la cantecul sirenelor care il ispiteau pe Ulise spre o alta lume. Desi se auzea destul de incet, stadionul a fost redus la tacere si am vazut o mare de oameni care zambeau, transportati de vocea grava spre un "otherside". N-am mai vazut de mult timp atatia oameni frumosi. La al 3lea bis, cand numai foarte putini plecasera din cauza ploii, Cohen, neobosit, dadea senzatia ca ar putea sa ia concertul de la capat. "See you on the road, friends"...

Sau ziua gardut, care a inceput cu Emil featuring Butch, care ne-a energizat destul de bine, dar trupa nu era de B'estfest, sincer, dadeau putin senzatia de concert pe plaja.

Stereophonics...acest mini Bono (ca e mic) stie sa cante si la chitara. A fost cea mai profi trupa, au ajuns baietii pe val si se vede si fac fata, si vocea cu timbru gajait nu e prelucrata in studio, si au cel mai nebun tobosar pe care l-am vazut, cat despre priviri dark care ard, gata, in sfarsit m-am pierdut in the name of music, soundul este mult mai rock decat pare, Dakota, da....

Am trecut pe la Sunrise Avenue care au avut ghinion cu sunetul, in fata se auzea bine, putin mai in spate era horror.

Singurul concert din festival a fost Manu Chao, care a cantat 2 ore, cu un band excelent, omuletul a dat atat de mult pe scena, mi-era dor de trupe cu mesaj, de ceea ce se numeste artist, toate piesele se finalizau cu tema muzicala din Panik si o explozie de sunet, Mano Negra exista in continuare: proxima estacion - ESPERANZA!!!