Nu exista moment potrivit, doar moment trait pana la os. Nu exista fuziune, doar paralelism empatic. Nu exista el, existi tu prin ochii lui. Un ocean de Narcisi nemarturisiti, toti ne iubim doar propria reflexie, abandonul de sine este rareori total.

Vama este un fel de ultimate love, trebuie s-o parasesti din cand in cand ca sa ai unde te intoarce. Doua zile in Nessebar, paradisul kitsch-ului au trecut greu. Acest Las Vegas bling bling bulgaresc mi-a reamintit cu precizie motivul reintoarcerii mele in tara. Kilometrii intregi de faleza, baruri si hoteluri atragatoare ca sclipiciul de pitipoance, umpluti cu varf si mot de carcase inutile. Un supermarket de corpuri, cu promotii de 2 in 1 sau de 1 in 2 la fiecare colt de sezlong. Muschi, cururi, freze, toate remixate intr-un silent disco, cat de buna e indobitocirea prin reducerea comunicarii verbale, apogeul capitalismului consumist. Ziua plaja, seara club, asta da viata. Te misti pe beat pana iti zambeste cine trebuie, nu vorbesti ca oricum nu poti, laserele si alcoolul poate mai atenueaza si sclipirea tampa pe care stii ca ai vazut-o la interlocutor, da’ iti bagi pula ca doar e vacanta si daca mai stai putin poate se imbata toti prea tare sau poate te imbeti tu si risti sa vrei sa mai bei si ce fel de vacanta ar fi daca n-ai fute si tu ceva, o bucata de carne la doamna please.
Si pleci la hotel, si sexul e à la carte, dar nu ca la carte, sa respectam ordinea, reguli, reguli, reguli, ca altfel dereglam setarile la robotei : prin fata, pe la spate, pe-o parte, ti-a venit, ti-a venit, ce sa-mi vina daca n-a plecat nimic, lipsa spontaneitatii ca afrodisiac suprem, wow, ce bine, mai vreau, poate-mi vine…
Cutii goale ambalate cu oblici, cu pasiunea invatata la scoala Youporn, incapabili de feeling si ganduri si nuante, pentru care viata e doar o intamplare.
Gaunosenie, zadarnic, vid. Stiu, am nevoie de voi ca sa pot fi recunoscatoare. Si sint.

As da orice sa nu mai aud urmatoarea fraza : « Lasa ca o sa vezi tu, cu timpul… », variatiunile fiind te vei schimba, se schimba lucrurile, n-o sa mai poti. Presimt insa ca in momentul in care va disparea din preajma mea, armistitiul va fi de scurta durata si va reveni cu haine noi: “Nu te mai potolesti”, “Tie ce-ti mai trebuie la varsta ta”, “Esti nebuna”.
Domnilor, ca in general barbatii imi adreseaza acest gen de paternisme, care apar in mod ciudat in acelasi timp cu momentul in care simt acreala strugurilor, eu n-am ce sa vad, asa, cu timpul. Am sperat si eu la asta, cand oboseam. M-am resemnat si cu candoare va anunt ca focul meu nu se va stinge. Si nici nu-l voi lasa sa arda mocnit doar in week-end de la 3 la 5 pentru ca mi se pare usor limitativ.
Exista oameni facuti din alt aluat. DEAL WITH IT ! Exista oameni pe care oricat i-ar durea viata si oricat ar obosi, nu-i veti putea indoi.
Deocamdata, cu avantajul crud al tineretii, va pot demasca impotenta superficial, realizand toata gaunosenia cu care, atunci cand va dati seama ca ati fi putut fi dar nu mai sunteti, fie ca v-a imbatranit corpul, fie ca v-a imbatranit sufletul, insa samanta unui rest de instinct va macina in preajma-mi si gustul frustrarii va ajunge in gura, imi suierati condescendent acest las’cavezitucandveiajungeinloculmeu. Cu regret, al vostru, nu al meu, va informez ca nu voi ajunge acolo, nici cu timpul, nici cu varsta, deoarece omiteti din context faptul ca nu fatalitatea v-a condus acolo unde sunteti, ci propriile voastre manute. Poate ale mele au mai putin antrenament, insa cu siguranta mai multe meciuri castigate.
Si, en passant, ca intre pradatori (asta a fost un compliment), e posibil ca eu sa nu duc lipsa de carne tanara niciodata ca doar am avut sansa sa ma nasc in epoca femeii cougar, cata nedreptate, vremurile se schimba, doar a voastra trece.

Ma inconjoara tot felul de alienati care isi eufemizeaza renuntarea la viata printr-o pretinsa armonie interioara obtinuta prin revelatii fumegande.
La ce stadiu de oboseala trebuie sa fi ajuns ca sa confunzi adormirea spiritului cu elevarea sa ?! Cum poti afirma ca esti in pace profunda cu lumea in care te afli daca simti nevoia constanta sa pleci din ea pentru a o suporta ? Cum poti confunda o disciplina spartana cu un echilibru dat de inaltarea spirituala ?
Barometrul sexual indica in general cel mai bine capacitatea de traire a unui individ, atunci cand ajungi sa il anihilezi intentionat prin iarba se cheama ca ai renuntat la viata. Etapa ulterioara a acestei stari de gratie ar putea fi sa realizezi ca de fapt ea a renuntat la tine.
Cand nu te mai simti in stare sa duci prezentul si cauti febril sa-ti induci ceea ce numesti liniste, nu constientizezi ca linistea e de mai multe feluri, iar ceea ce obtii tu seamana suspect de mult cu cea dintr-un cavou. Sinuciderea ramane in aceste conditii un act de curaj atat timp cat necesita inca o atitudine activa inainte de finalizare, pe cand hibernarea aceasta in marja vietii e doar o laba perpetua facuta pe furis cu pula pe jumatate sculata sub cuvertura unei false transcendente.
Cei care detin cheia, linistea, armonia nu te vor lovi niciodata cu ele peste fata, ostentativ. Nu au nevoie, la ei SE VEDE. Uita-te intr-o oglinda sincera si accepta etapele pe care le mai ai de parcurs daca vrei sa ajungi cu adevarat la pacea interioara.
Mai mult, aceasta solutie, daca ar fi intr-adevar una, nu ar necesita nevoia unei consolidari prin racolarea celorlalti, printr-o scoatere de ochi compulsiva si sectanta de tipul « noi detinem adevarul suprem », « noi avem revelatii », scopul fiind unul pur egoist, cel de a va infirma singuratatea. Pentru ca oricat am rade impreuna, dansam separat : tripul este intotdeauna individual.

Si o ultima ipocrizie, negarea dependentei este ridicola si usor patetica. Ca dependenta nu s-ar datora propriu-zis plantelor ci efectelor produse chiar nu mi se pare relevant. Ca ierarhizezi dependentele, argumentand ca preferi sa-ti moara neuronii in loc sa-ti plezneasca ficatul, nu ma emotioneaza intr-atat incat sa ma dau cu fundul de pamant si sa ma tavalesc de invidie.
Dar ce spun eu aici, n-am inteles nimic, ma aflu intr-o etapa evolutiva inferioara, e evident. Posibil, insa eu inca mai pot sa privesc marea ore in sir si sa ma hranesc din ea, fara pahar si fara tigara…un fleac…